Începutul învățământului la Onești este urmarea aplicării Legii Instrucțiunii Publice semnată de domnitorul Al. I. Cuza la 25 noiembrie 1864, care stabilea 3 grade de învățământ  (primar, secundar şi superior) şi proclama obligativitatea învățământului primar. Astfel, în 1866 se înființează la Onești Școala de Băieți. Primarul de atunci, Nicolae Măgureanu, semnează la 10 ianuarie 1869 actul de numire al învățătorului George Argenescu, care preda la toate clasele şi avea 51 de elevi pe zi. Un pas important în evoluția învățământului oneștean l-a constituit înființarea în 1870 a Școlii de Fete. Până în 1909, când s-a inaugurat noul local cu două săli de clasă, școlile funcționau în camere închiriate de la locuitori şi aveau doi învățători: George Argenescu şi Vasile Dobrescu.

După primul război mondial, începe o perioadă deosebită în dezvoltarea învățământului oneștean. Școlile, grav avariate în urma războiului, sunt reconstruite prin intermediul comitetelor de construcții şi a comitetelor școlare, care impuneau cetățenilor taxe în funcție de venitul acestora. Astfel, în 1923 s-a construit Școala de Fete cu două clase, în spatele Școlii de Băieți, pe o suprafață de 3 prăjini. Învățători erau: Ion Fătu, Nicolae Măciucă, Agurița Arbănaș şi Maria Mânecuță. Cu toate acestea obligativitatea învățământului a rămas la nivel de deziderat în acea perioadă. Recensământul din 1930 a înregistrat 2782 de persoane din care 1036 erau analfabeți.

        În 1934 s-a înregistrat un alt moment în evoluția învățământului oneștean. S-a înființat Școala de Peste Vale, care închiria săli de la doi particulari. În 1938, în comuna Onești, erau următoarele unități școlare: Școala de Băieți cu 4 învățători (director – Nicolae Măciucă), Școala de Fete cu 4 învățătoare (director – Ana Fătu), Școala Mixtă de Peste Vale (director – D. Desagă), Grădinița de Copii (director – Elisaveta Tomiuc), Școala Mixtă de la Răcăuți cu doi învățători, Școala Mixtă de la Buciumi cu 4 învățători.

În timpul cutremurului din 1940, localul Școlii de Băieți a fost avariat şi lucrările au fost efectuate de antreprenorul italian Giuseppe da Monte. Cursurile au fost suspendate în această perioadă, iar în timpul celui de al doilea război mondial, când trupele sovietice au trecut şi prin Onești, localul școlii a fost transformat în spital. În acest moment s-a pierdut şi cea mai mare parte din arhiva școlii. O serie de registre şi foi matricole au fost salvate de învățătorii Ion Varga şi Ion Pușcașu. Condițiile de funcționare ale școlii erau grele.

În 1944, cursurile au fost reluate din inițiativa învățătorilor Ion Pușcașu şi Victoria Pușcașu. Tot în același an au fost unificate cele două școli sub denumirea de Școala Primară Mixtă. Cadrele didactice  ale școlii primare mixte din Onești erau: Neculai Pușcașu (director), Ioan Pușcașu, Victoria Pușcașu, Marieta Varga, Elena Opincă, Maria Mihalache, Gheorghe Ghioc. În 1946 s-a înființat gimnaziul unic care a funcționat până în 1948. În anul școlar 1948-1949, anul reformei învățământului, existau la Școala Elementară din Onești 442 de elevi şi 17 cadre didactice, iar în anul școlar 1958-1959, la Școala Generală din Onești învățau 847 de elevi (din care 457 în clasele I-IV, 267 în clasele V-VII, 123 în clasele VIII-XI – liceu seral) şi 64 la secția fără frecvență.

              La 17 septembrie 1959 s-a înființat Liceul Numărul 1 într-un local cu 18 săli de clasă, costul construcției fiind de 2.757.987 lei. Liceul avea trei secții: cursul de zi, cursul seral şi secția fără frecvență. Așadar, Liceul Numărul 1 este continuatorul Școlii de 7 ani, creată în 1866 sub denumirea de Școala Primară de Băieți.

Liceul Numărul 1 a fost nucleul din care s-au desprins cadre didactice care au fondat alte școli din localitate. Când s-a înființat Școala Generală Nr. 5 (actuala Școala „Ghiță Mocanu”) în 1962, profesorii şi învățătorii ei au provenit din rândul cadrelor didactice din liceul nostru. La fel s-a întâmplat şi în 1963, când a luat ființă Liceul Numărul 2.

În perioada 1978-1982 denumirea școlii a fost Liceul Teoretic de Matematică şi Fizică Nr. 1, din 1982 până în 1990 școala s-a numit Liceul Industrial Nr. 4, după 1990, numele școlii a fost Liceul Teoretic „Grigore C. Moisil”, până la 1 septembrie 2003 când vechiul „Liceu de Mate-Fizică” (denumirea cu care a rămas în conștiința localnicilor) a dobândit titulatura de Colegiul Național „Grigore Moisil”, ca urmare a remarcabilelor rezultate obținute de profesori şi de elevi de-a lungul timpului dar şi pentru că a menținut școala oneșteană la cote de înaltă performanță.

Prin programele pe care le derulează, colegiul a devenit Școală Asociată UNESCO şi candidează pentru statutul de școală europeană. De-a lungul timpului, profesorii colegiului au publicat lucrări individuale şi de grup, articole în reviste de specialitate prestigioase. Acest fapt ilustrează că profesorii colegiului nostru sunt antrenați în munca de cercetare științifică pe care a inaugurat-o însuși Grigore C. Moisil în 1969, când, pășind pragul școlii noastre a înființat alături de profesori şi elevi, Societatea Științifică şi Cultural-Artistică. Această societate, după moartea academicianului, avea să-i poarte numele.

               În luna septembrie a anului 2016, cadrele didactice și elevii colegiului, alături de întreaga comunitate au sărbătorit 150 de ani de Școală Oneșteană și 60 de ani de la înființarea Colegiului Național „Grigore Moisil”.